Astazi se implinesc 10 ani de la moartea marelui Joey… Ce pot sa spun… Nu am cuvinte depre tristetea provocata de trecera lui dincolo, cine stie pe unde… Aproape ca imi dau lacrimile gandindu-ma la asta. Personajul acela blajin, inalt si din cale afara de slab. Pe Ramones i-am descoperit cu multa vreme in urma, probabil prin 1992… O perioada i-am ignorat oarecum copil fiind si ratacind in cautarea muzicii, a unor drumuri pe care sa pornesc. Apoi, crescand putin cate putin, muzica lor mi s-a stercurat cu incetul in inima si a ramas acolo. Imi incalzeste sufletul de fiecare cand o ascult. Este, poate, singura formatie despre care pot sa spun cu mana pe inima, ca este “trupa vietii mele”. Nu imi plac astfel de declaratii si bravuri, dar ei sunt… da, sunt cu adevarat cei care m-au ajutat sa trec peste multe momente triste, sa alung durerea si disperarea din sufletu-mi ratacitor…Cred ca Joey este un personaj carismatic pentru foarte multa lume… O imagine candida si plina de energie… Un pic ridicol si atat de plin de bucurie si bunatate…
BEAT ON THE BRAT!!!!
Postarea originala este aici:
No comments:
Post a Comment