Saturday, October 13, 2012

Viermi

Încep din nou cu același "dragi prieteni nu am mai scris demult, etc.". Vremea trece, lucruri se întâmplă, viața merge înainte. Din păcate, uneori, mai rar sau mai des, avem parte de tot felul de evenimente neplăcute. Uneori extrem de scârboase. Iar ele se datorează unor oameni fără pic de caracter, plini de lașitate, invidie, orgoliu, plini de sine, niște sărmani. Unor viermi. Zilele trecute am pățit asta, după o perioadă destul de îndelungată. Undeva, în adâncul sufletului, mocnește dorința de face public numele, de a mă răzbuna cumva, de a plăti cu aceeași monedă, însă merită? De ignorat nu este chiar așa de ușor. Mai ales când știi că astfel de viermi urmăresc dintre mișcările tale și așteaptă să muște cu lașitate, așteaptă să te scuipe, să te intimideze în vreun fel, să îți ceară socoteală pentru nimic. Am cochetat cu ideea de a face publice niște citate din mesajele primite , am vrut să scriu mai multe, însă furia s-a atenuat și nu vreau să cobor la nivelul viermelui. El are un rol foarte bine definit și anume să manânce căcat până se sufocă.
Viermele mai sus menționat mi-a tot futut sufletul din invidiepentru că organizez unele evenimente. Parte dintre voi știu despre ce este vorba. Cert e că toată dorința asta de a prima, de a te da mare, de a fi cel mai cel, toată invidia și fățărnicia și lașitatea până la urmă te dă gata. Mă rog, îi va da gata pe cei care merită așa ceva. 
Până una-alta, vă spun câteva mici detalii din insignifianta-mi existență și vă las cu week-end-ul. Fiică-mea a început școala în clasa zero și îi place, mai ales că am optat pentru step-by-step. De asemenea am înscris-o la curs de karate unde, de asemenea, îi place. Fiu-miu este teribil, ca de obicei. Și cu greu îmi înfrâng nerăbdarea de a ajunge la momentul când voi reuși să îmi iau câinele dorit.
Mâine avem eveniment. În luna noiembrie avem câteva concerte.

Noapte bună dragilor.